Includerea peștelui în meniul săptămânal este una dintre cele mai constante recomandări din ghidurile nutriționale europene. Totuși, diversitatea speciilor înseamnă și profiluri nutritive substanțial diferite.
Pește gras versus pește alb slab
Diferențierea principală se bazează pe modul în care peștele stochează grăsimea:
- Peștele gras (somon, hering, sardine, macrou): Depozitează lipidele în mușchi. Acești pești sunt surse dense de acizi grași esențiali omega-3 (EPA și DHA) și vitamine liposolubile, în special vitamina D.
- Peștele alb slab (cod, șalău, merluciu): Stochează lipidele în ficat, carnea lor fiind compusă aproape exclusiv din proteine pure de înaltă calitate, având un conținut caloric foarte redus și o digestibilitate excepțional de rapidă.
Avantajul ecologic și nutritiv al peștilor pelagici mici
Speciile mici precum sardinele și hamsiile se hrănesc cu plancton și au un ciclu scurt de viață. Datorită poziției lor inferioare în lanțul trofic marin, acumularea de metale grele (cum este metilmercurul) este neglijabilă comparativ cu peștii răpitori mari (ton roșu, pește-spadă). În plus, consumul sardinelor cu tot cu oasele moi aduce o cantitate de calciu greu de egalat de alte surse de carne.